• Referate Anatomie
• Referate Astronomie
• Referate Automatica
• Referate Biologie
• Referate Chimie
• Referate Diverse
• Referate Drept
• Referate Economie
• Referate Engleza
• Referate Filosofie
• Referate Fizica
• Referate Franceza
• Referate Geografie
• Referate Germana
• Referate Informatica
• Referate Istorie
• Referate Marketing
• Referate Matematica
• Referate Medicina
• Referate Muzica
• Referate Psihologie
• Referate Religie
• Romana

Link sponsorizat :

Tudor Arghezi:

Poezia frământărilor metafizice Psalmi

Această temă este foarte bine reprezentată în creația lui Arghezi. Asemenea marilor creatori, Arghezi și-a pus marile întrebări asupra condiției umane, meditând asupra: locului omului în univers, asupra posibilității sale de cunoaștere, asupra sensului vieții, a absurdității suferinței și a morții, asupra existenței lui Dumnezeu.

Î n poezia frământărilor metafizice putem identifica două atitudini fundamentale: o atitudine contemplativă de așteptare a revelației divine; o atitudine de căutare înfrigurată a unei certitudini, a unei dovezi materiale despre existența lui Dumnezeu

Poeziile redau tragismul condiției umane, imposibilitatea omului de a depăși limitele condiției sale biologice. Omul este o ființă rațională înzestrată cu conștiință, care trăiește dramatic imposibilitatea cunoașterii totale. Spre deosebire de poetul filozof Lucian Blaga, Arghezi ajunge la aspirația spre absolut nu pe calea culturii filozofice, ci prin intuiție și printr-o capacitate unică de concretizare a absolutului. Originalitatea poetului nu constă deci în aspirația spre absolut, ci în modul propriu personal în care concepe drumul cunoașterii.

Cele mai semnificative creații care se încadrează în aceste teme sunt Psalmii. Argezi modifică accepția psalmului, care la origine este un cântec de laudă la adresa creatorului, făcându-l cele mai dramatice frământări ale omului. Majoritatea psalmilor sunt scriși sub forma unei comunicări interogative atât de potrivită frământărilor știnței.

1.) O idee care revine frecvent este aceea a singurătății tragice a omului în univers:
Tare snt singur, Doamne, și pieziși!
Copac pribeg uitat în câmpie,
Cu fruct amar și cu frunziș
Þ epos și aspru-n îndârjire vie.

Arghezi folosește metafora copacului părăsit în câmpie, prin care redă condiția duală a artistului, a poetului, care fiind o natură superioară este lipsit de bucuriile obișnuite ale oamenilor, dar nefiind zeu îi sunt interzise căile cunoașterii.

2.) O altă temă este aceea a omului părăsit de creatorul său:
De când s-a întocmit Sfânta Scriptură
Tu n-ai mai pus picioru-n bătătură
Și anii mor și veacurile pier
Aci sub tine, dedesubt, subt cer.
3.) Legate de temele anterioare este nevoie omului de a comunica cu divinitatea:
Vreau să vorbești cu robul tău mai des.
4.) O altă temă frecventă este aceea a căutării disperate a unei dovezi despre existența creatorului:
Pentru credință sau pentru tăgadă,
Te caut dârz și fără de folos.
Ești visul meu, din toate, cel frumos
Și nu-ndrăznesc să te dobor din cer grămadă.
Vreau să te pipăi și să urlu: Este!
Aceeași sete de certitudini materiale este exprimată în psalmul al treilea:
Î n rostul meu tu m-ai lăsat uitării
Și mă muncesc din rădăcini și sânger.
Trimite, Doamne, semnul depărtării,
Din când în când, câte un pui de înger.
5.) Setea de concretizare a absolutului, a divinității, este exprimată de versurile:
Ard către tine-ncet, ca un tăciune
Te caut mut, te-nchipui, te gândesc.

6.) Versurile lui Argezi exprimă oscilația dramatică a poetului între credință și tăgadă. Fiecare moment de speranță este urmat frecvent de negarea violentă. Versurile exprimă exasperarea omului care de la creație n-a mai putut comunica cu creatorul său:

Și te slujesc; dar Doamne, până când?

7.) Unele poezii exprimă revolta poetului împotriva creatorului, pe care-l numește tâlhar de ceruri. Semnificativă în acest sens este poezia Aluatul, în care revolta se-ndreaptă împotriva imperfecțiunii creației:

Când maică-mea frământă aluatul, mă-nțelegi?
Ea scoate-ntotdeauna din vatră pâini întregi.

O altă creație semnificativă pentru această temă este Î ntre două nopț, în care poetul insistă asupra ideii că Dumnezeu și-a luat cu bună ștință creația:

Săpând s-a rupt lopata. Cel ce-o știrbise, iată-l,
Cu moștele-i de piatră, fusese însuși Tatăl.

Cei mai mulți psalmi redau încercuirea metafizică a omului, adică imposibilitatea de a depăși limitele condiției subterestre. Poetul folosește o mulțime de simboluri pentru a reda idea de închidere și de interdicție: ușa, lacătul, drugi, belciuge, odaia, chilia, din care nu se poate evada:

Marea mă-nchide, lutul m-a oprit.
Cel mai frecvent simbol pentru interdicție este lacătul, ca de exemplu poezia Descântec:
Lacăte, cine te-a închis
La ușa marelui meu vis ?
Unde ni-i cheia, unde-i păzitorul,
Să sfărâme zăvorul
Și să vedem în fundul nopții noastre.

Exasperat de așteptare, de căutare, de atâtea piedici care îi apar în cale, poetul își exprimă revolta împotriva creatorului:

Oriunde-ți pipăi pragul, cu șoapta tristei rugi,
Dau numai de belciuge, cu lacăte și drugi.
Î nvierșunat de piedici, să le sfărâm îmi vine;
Dar trebuie, -mi dau seama, să-ncep de-abia cu tine.
Cele mai multe poezii exprimă sentimentul înfrângerii al eșecului, ca de exemplu poezia Două stepe:
Unde ne ducem? Cine ne privește?
Î n poarta cui să ...

Nota: Textul de mai sus reprezinta doar un extras din referat. Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download.