• Referate Anatomie
• Referate Astronomie
• Referate Automatica
• Referate Biologie
• Referate Chimie
• Referate Diverse
• Referate Drept
• Referate Economie
• Referate Engleza
• Referate Filosofie
• Referate Fizica
• Referate Franceza
• Referate Geografie
• Referate Germana
• Referate Informatica
• Referate Istorie
• Referate Marketing
• Referate Matematica
• Referate Medicina
• Muzica
• Referate Psihologie
• Referate Religie
• Referate Romana

Link sponsorizat :

George Enescu

Compozitor, violonist și dirijor de frunte, mare pianist și pedagog, Enescu a fost poate cel mai cuprinzător înzestrat și cel mai multilateral muzician contemporan. Din multipla sa activitate, în care s-a afirmat cu egală strălucire, opera componistică reprezintă latura cea mai esențială și, desigur, cea mai trainică a complexei sale personalități artistice. Dar și interpretul a fost mare printre cei mari, fiindcă în cântul său a străbătut totdeauna suflul creator al artistului, care a fermecat generațiile de ascultători, ducându-le spre tărâmurile luminate ale artei. Prin muzica sa, el a sintetizat un proces de creație anterior, iar de altă parte, a deschis perspectivele dezvoltării artistice viitoare.

George Enescu era al optulea copil al părinților săi, Costache și Maria Enescu, dar rămăsese singurul, fiindcă dintre ceilalți, doi muriseră la o vârstă foarte fragedă, iar cinci fuseseră secerați de o molimă în 1878. Î n ascendența sa, întâlnim talentul și preocupărilor muzicale: străbunicul, Enea Galin, era cântăreț de strană vestit pentru vocea sa, bunicul, Gheorghe Enescu, a fost și el preot; tatăl său, Costache Enescu, deși era și el înzestrat cu darul cântului, a rupt însă cu tradiția familiei și n-a mai îmbrățișat cariera preoției, ci a devenit întâi învățător, apoi, luând în arendă o moșie, agricultor.

Prima sa amintire muzicală despre care pomenește, este aceea a unui taraf de lăutari, compus din câteva viori, un nai, un țambal și un contrabas, și pe care l-a auzit într-o stațiune balneară, la Băltățești, prin părțile Neamțului. Impresia a fost atât de puternică, încât copilul, care n-avea decât trei ani, și-a făurit singur o vioară dintr-o bucată de lemn pe care a întins o ață, din două bețigașe a închipuit țambalul și astfel a încercat să imite pe lăutarii care-i aprinseseră imaginația. O vioară adevărată a căpătat micul muzician mai târziu, după ce mai obținuse și o alta, pe care, nesatisfăcut fiindcă avea numai trei coarde, o aruncase în foc. Enescu reproducea cu exactitate melodiile cântate de lăutarii chemați la petreceri sau la horele duminicale. După câteva lecții cu Niculae Chioru, acesta nu mai avu ce să arate minunatului copil. Costache Enescu își dăduse copilul la profesorul și compozitorul Eduard Caudella, la Iași: acesta recunoscu talentul și dădu sfatul, ca înainte de orice, copilul să învețe notele. După puține lecții luate cu un inginer, vecin din sat, copilul citea ușor pe portativ și scria micile piese ce-I erau date spre a fi învățate. De la o vreme, în casa de la Cracalia apăru și un pian. Având la îndemâna un instrument cu posibilități sonore mai mari decât vioara, micul Enescu o lăsă deoparte și își puse în gând să devină compozitor.

Î n 1888, micul Enescu este dus din nou la Iași, unde cântă în fața lui Caudella. Cu o viziune sigură a posibilităților imense ale băiatului, dar și cu o justă apreciere a stadiului de atunci al învățământului nostru muzical, Caudella îl sfătuiește pe Costache Enescu să-ți trimită copilul să îmvețe muzică la Viena. La acea dată, Viena era marele centru muzical care mai păstra urmele gloriei de odinioară. Pretutindeni întâlneai amintirea marii epoci a clasicismului, a vremurilor lui Haydn, Mozart, Beethoven, Schubert, trăind nu numai în pitorescul străzilor și grădinilor vieneze, dar prezente în memoria oamenilor, unde trecutul și tradiția erau încă vii și grăitoare. Directorul Conservatorului din Viena, Joseph Hellmesberger-senior, al cărui tată fusese contemporan cu Beethoven, povestea adesea micului elev din România despre obiceiurile, desprebfelul de a dirija al marelui compozitor. Î n orchestra Conservatorului vienez, unde Enescu, copil, deținea vioara primă, el a cântat adesea unele simfonii de Beethoven, după știme scrise de mână, copiate desigur de muzicieni contemporani cu autorul.

La 11 februarie 1900, la Paris, Enescu dă primul său mare concert public cu Orchestre Colonne, unde apare ca solist în Concertul de vioară de Beethoven care îi aduce consacrarea. De aici înainte, își va „lua vioara la subsuoară și va începe să cutreiere". De aici înainte, natura sa impetuoasă și independentă, își poate lua avântul, eliberată, în năzuințele ei spre marea artă a muzicii.

Printre cele mai importante creații ale sale se numără:

Poema română, Rapsodiile, Sonata a 3-a pentru vioară și pian, Trei melodii, Simfonia II și Simfonia III, inspirate din tragedia războiului, Sonata nr. 2 pentru violoncel și pian, Cvartetul de Coarde nr 2, poemul simfonic Vox Maris, Simfonia de cameră s. a. m. d. (Materialul melodic pentru rapsodii este construit din cântece preluate din repertoriul lăutăresc orășenesc.)

Prin întreaga sa muncă creatoare, Enescu și-a dobândit un loc de cinste în istoria poporului nostru în memoria marelui artist-cetățean și vrednic fiu al patriei sale, guvernul a instituit concursul internațional de vioar㠄George Enescu", care are loc la București din...

Nota: Textul de mai sus reprezinta doar un extras din referat. Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download.