• Referate Anatomie
• Referate Astronomie
• Referate Automatica
• Referate Biologie
• Referate Chimie
• Referate Diverse
• Referate Drept
• Referate Economie
• Referate Engleza
• Referate Filosofie
• Referate Fizica
• Referate Franceza
• Referate Geografie
• Referate Germana
• Referate Informatica
• Referate Istorie
• Referate Marketing
• Referate Matematica
• Medicina
• Referate Muzica
• Referate Psihologie
• Referate Religie
• Referate Romana

Link sponsorizat :

Insulina

Insulina rămâne în continuare unul dintre mijloacele cele mai bune de echilibrare a metabolismului intermediar perturbat în diabetul zaharat, la peste 30-40% din totalitatea bolnavilor. În ultimul timp concluziile, atât ale pacienților, cât și ale cercetătorilor sunt unanime în recunoașterea că un bolnav cu diabet zaharat corect echilibrat cu insulină, sau când este cazul, numai cu un regim alimentar, este un om care poate duce o viață similară cu a celui care nu are diabet zaharat, ajungând la o medie de viață similară și fără complicații degenerative.

Particularități fizico-chimice

Este un hormon cu structură polipeptidică, cu greutate moleculară cca. 34000. Este secretată de celulele (din insulele lui Largenhans pancreatice și stocată în granulele celulare. Degranularea apare după corticostinozi, gluconi, hormon samatotrop, sulfaniluree.

Structura chimică este definită după specia animală, dar activitatea biologică este independentă de specie. Monomerul insulinei bovine are greutatea moleculară de cca. 5700 și este format din două catene polipeptidice legate prin două punți disulfidice. A fost obținută și pe cale sintetică (1963) din 51 de aminoacizi, operația necesitând 200 de etape, cu un randament 5Ś10-5.

Există două tipuri principale de preparate insulinice, hiposolubile și suspensii apoase.
Preparatele hidrosolubile conțin insulină amorfă sau cristalizată, în soluție apoasă, la pH intens acid (2, 5 - 3, 5).

Suspensiile apoase conțin derivați greu solubili de insulină, la pH apropiat de neutru (7, 1 - 7, 5). Ele sunt preparate dépôt sau retard. Conțin fie complexe insulină-proteine (globin-zinc-insulină, izofan-zinc-insulină, protamin-zinc-insulină), fie complexe zinc-insulină:

a) cu insulina amorfă = insulină semilentă;
b) cu insulina cristalizată = insulina ultralentă;
c) cele două forme în proporție de 30% + 70% = insulina (lentă).

Particularități farmacocinetice. Insulina normală, a jeun = 5-25 microunități/ml (SI = 5-25 miliunități/l). Este inactivată în tubul digestiv, după administrare orală. Preparatele retard injectabile eliberează lent hormonul.

Insulina injectată trece repede în țesuturi unde este captată și inactivată de insulinază. Jumătate din insulina excretată în vena pancreatică este degradată în timpul unei singure treceri prin ficat. Insulina circulantă este metabolizată cu rata de 2%/minut. T1/2 = 0, 6 ore; 1-2 ore forma cristalizată, inj. s. c. Se excretă renal în cantități mici.

Particularități farmacodinamice. Insulina influențează intens metabolismul glucidic. Este activă numai ca moleculă întreagă. Acționează direct la nivel celular, inclusiv pe țesuturi izolate.

Crește utilizarea glucozei. Favorizează transferul glucozei prin membrana celulară, permițând creșterea utilizării ei tisulare, infuențează indirect acțiunea hexokinazei, contracarând efectul inhibitor ar corticosteroizilor asupra enzimei. Intervine în fosforilarea oxidativă, favorizând formarea compușilor macroergici. Scade ritmul eliberării glucozei din ficat.

În lipsa insulinei se produce hiperglicemie cu suita de fenomene datorate acesteia, glicozurie, poliurie, polidipsie, excreție crescută de electroliți.

Efectul hipoglicemiant al insulinei este potanțat de resertină, (-adrenalitice, ganglioplegice.

Neutralizarea glucozei ca sursă de energie, în lipsa insulinei, este compensată prin mobilizarea și oxidarea lipidelor, cu apariția de corpi cetonici. Insuficienta secreție de insulină duce la gluconeogeneză din proteine, care sunt consumate în exces, apărând creșterea azotului urinar. Toate aceste tulburări sunt înlăturate prin administrarea insulinei care determină diminuarea hiperglicemiei, dispariția glicozuriei și a corpilor cetonici din urină.

Perioada de latență și durata acțiunii hipoglicemiante sunt diferite la preparatele de insulină folosite în terapeutică.

Particularități farmacotoxicologice. Supradozarea insulinei produce hipoglicemie cu simptome: vegetative (consecințe ale eliberării reflexe, compensatorii, de catecolamine, transpirație, tahicardie, hipertensiune, paloare); psihice (anxietate, iritabilitate, confuzie); digestive (foame, greață, creșterea contracțiilor de foame); nervoase (amețeli, paralizii trecătoare, tremurături, convulsii).

La o glicemie sub 40 mg/100 ml, fonomenele sunt foarte intense, impozibilitate de orientare, delir, convulsii. În lipsa tratamentului se produce coma și moartea.

Unele preparate de insulină, insuficient purificate și cele cu globină sau protamină pot aduce fenomene alergice, cu manifestări locale (eritem, edeme, dureri) sau generale (urticarie etc.). La locul injecțiilor subcutanate insulina poate produce lipodistrofii, cu fenomene hiper sau hipotrofice, care se evită prin schimbarea locului de injecție în fiecare zi.

Alteori apar fenomene iritative (hiperemie, vezicule), întreținute adesea de prezența alcoolului în seringă.

La unii bolnavi (uneori până la 95%) ...

Nota: Textul de mai sus reprezinta doar un extras din referat. Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download.