• Referate Anatomie
• Referate Astronomie
• Referate Automatica
• Referate Biologie
• Referate Chimie
• Referate Diverse
• Referate Drept
• Referate Economie
• Referate Engleza
• Referate Filosofie
• Referate Fizica
• Referate Franceza
• Referate Geografie
• Referate Germana
• Referate Informatica
• Istorie
• Referate Marketing
• Referate Matematica
• Referate Medicina
• Referate Muzica
• Referate Psihologie
• Referate Religie
• Referate Romana

Link sponsorizat :

REVOLUÞ IILE BURGHEZE:

FACTORI DE PROGRES Î N EPOCA MODERNÃ

Premisele, obiectivele, forțele sociale și consecințele revoluțiilor moderne. Istoria modernă, care cuprinde epoca istorică situată între evul mediu și perioada contemporană, se caracterizează prin apariția, dezvoltarea și stabilirea relațiilor capitaliste. Transformările înnoitoare se datorează atât reformelor, cât și revoluțiilor burgheze, care s-au desfășurat în multe țări ale lumii de-a lungul întregii epoci moderne. Revoluțiile burgheze, numite de istorici și revoluții moderne, se deosebesc sub raportul premiselor, obiectivelor, forțelor motrice, metodelor și consecințelor lor. Scopul acestora a fost asigurarea dezvoltării libere a societății în baza principiilor politice moderne, respectării drepturilor naturale ale cetățenilor, suveranității poporului.

Primele revoluții moderne (burgheze) - engleză, americană, franceză - au pus capăt rânduielilor medievale și au pregătit terenul pentru afirmarea relațiilor capitaliste. Ele au stimulat conștiința popoarelor, încurajând lupta lor pentru înlocuirea relațiilor vechi cu altele noi, moderne, în țările coloniale apare conflictul între tendințele de dezvoltare de sine stătătoare a economiei, vieții politice și spirituale naționale și dominația străină.

Obiectivele, care trebuie să le soluționeze revoluțiile, decurg din cauzele ce le-au generat. Sarcina principală a majorității revoluțiilor moderne a fost soluționarea problemei agrare (de exemplu, Marea revoluție franceză, revoluțiile ruse din 1905 și 1917). Unele revoluții își pun drept scop cucerirea independenței (de exemplu, revoluțiile olandeză și americană), unificarea țării (din Germania și Italia din anii 1948-1949), eliberarea de sub jugul colonial (revoluțiile din America Latină, Asia din sec. XIX-XX). Revoluțiile moderne au în față și sarcini politice - lichidarea monarhiei absolute, stabilirea republicii și a orânduirii social-politice democratice.

Pentru maturizarea premiselor obiective ale revoluției, o însemnătate primordială are factorul subiectiv - prezența forțelor social-politice, capabile să rezolve sarcinile revoluției. Revoluțiile moderne au continuat luni și chiar ani, trecând prin mai multe etape. Rezultatele lor au depins, în mod hotărâtor, de raportul de forțe din so-cietate de situația internațională.

în primele revoluții moderne (până la mijlocul sec. al XIX-lea) forțe motrice ale lor erau burghezia, țărănimea, meșteșugarii, plebea orășenească.

Burghezia, ca principala categorie socială, s-a manifestat mai timpuriu în Europa Apuseană, cu timpul ea devenind forța politică conducătoare. S-a impus la început în orașele-cetăți italiene (sec. XIV-XV), apoi în Olanda (sec. XVI), unde, datorită ei, țara și-a obținut independența.

în sec. XVI-XVIII forța economică a burgheziei, treptat, a sporit, ea intrând în conflict direct cu societatea, care apăra interesele nobililor. Deoarece societatea medievală nu favoriza spiritul de inițiativă economică, concurența, caracteristice activității burgheziei, ea a căutat să se afirme prin lupta pentru puterea politică, fie singură, fie în colaborare cu alte pături sociale. Burgheziei i se opunea nobilimea, care ocrotea formele medievale de organizare a societății, în principalele țări occidentale contradicția între forțele sociale susținătoare a vechiului regim și cele cointeresate în dezvoltarea societății a fost soluționată prin revoluția modernă.

în unele cazuri, aliați ai burgheziei erau și anumite categorii ale nobilimii, cointeresate în dezvoltarea relațiilor capitaliste (Anglia). Lupta revoluționară a burgheziei a fost susținută de țărănime, care s-a ridicat împotriva orânduirii feudale. Þ ăranii optau pentru o liberă afirmare a lor în viața economică și social-politică. Plebea orășenească, care vedea în regimul absolutist cauza principală a sărăciei sale, a ocupat o poziție radicală în lupta revoluționară, fiind susținută, în primul rând, de mica burghezie.

Muncitorii industriali, pe măsura creșterii numărului lor și a nivelului de organizare, au început să se manifeste ca o forță politică de sine stătătoare, înaintând revendicări social-economice și politice proprii, îndreptate împotriva burgheziei (la Paris, Berlin, Viena, în revoluția din 1848).

Cauza principală a revoluției moderne a fost necesitatea concordării organizării producției, a instituțiilor și legislației statului cu interesele noilor forțe sociale, care s-au afirmat în sfera de producție și comerț în secolele XVI-XVIII. Scopul revoluțiilor moderne era crearea unei organizări a societății, adecvate dezvoltării inițiativei economice și libertății activității omului.

Istoricii marxiști vedeau esența revoluțiilor burgheze în schimbarea violentă a unei orânduiri social-economice (feudale) cu altă orânduire (capitalistă), în istoriografia contemporană (nemarxistă) esența revoluțiilor moderne este considerată drept un fenomen complex, victoria lu...

Nota: Textul de mai sus reprezinta doar un extras din referat. Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download.