• Referate Anatomie
• Referate Astronomie
• Referate Automatica
• Referate Biologie
• Referate Chimie
• Referate Diverse
• Referate Drept
• Referate Economie
• Referate Engleza
• Referate Filosofie
• Fizica
• Referate Franceza
• Referate Geografie
• Referate Germana
• Referate Informatica
• Referate Istorie
• Referate Marketing
• Referate Matematica
• Referate Medicina
• Referate Muzica
• Referate Psihologie
• Referate Religie
• Referate Romana

Link sponsorizat :

Radioactivitatea

Concepte și mărimi

Materia se compune din elemente, iar elementele se compun din atomi. Atomii conțin un nucleu și un număr oarecare de electroni care au sarcină electrică negativă. Nucleul conține protoni, cu sarcina electrică pozitivă, și neutroni, fără sarcină electrică. Numărul protonilor este egal cu numărul electronilor și este numit număr atomic (de exemplu oxigenul are numărul atomic 8). Masa atomului este practic concentrată în nucleu, numărul de protoni plus neutroni din acesta se numește număr de masă. Î n aceste condiții, speciile de atomi sunt diferențiate după numărul atomic și numărul de masă, sau mai simplu, după numele elementului și numărul de masă. Astfel caracterizați, atomii se numesc nuclizi. De exemplu, Carbonul-12 este un nuclid cu 6 protoni și 6 neutroni, Plurnbul-208 este un nuclid cu 82 protoni și 126 neutroni.

Nuclizii unui element care au numere diferite de neutroni se numesc izotopi (deci izotopul nu este un sinonim al nuclidului). Hidrogenul, de exemplu, are 3 izotopi: hidrogen-1, hidrogen-2 numit și deuteriu și hidrogen-3, numit și tritiu. Nuclizii pot fi stabili sau instabili. Din cei circa 1700 nuclizi cunoscuți, aproximativ 280 sunt stabili, restul se transformă în mod spontan in nuclizii altui element iar în timpul transformării emit radiație. Aceasta proprietate se numește radioactivitate, transformarea se numește dezintegrare, iar nuclidul spunem ca este un radionuclid. De exemplu, Carbonul-14 este un radionuclid care se dezintegrează în Azot-14, care este stabil, iar Bariul-140 se dezintegrează in radionuclidul Lantan-140 iar acesta, la rândul sau, în nuclidul stabil Ceriu-140.

Radiațiile emise de radionuclizi sunt: particule, particule și fotoni. Un alt tip de radiație este și radiația X, care se produce in urma bombardări cu electroni a unei ținte metalice aflate în vid. Radiatule X au proprietăți similare cu radiațiile Y.

Tot în categoria radiațiilor mai pot fi înscrise radiațiile cu neutroni. Neutronii sunt eliberați de nuclizi, de obicei, în urma bombardării cu particule sau.

Energia cu care sunt emise radiațiile se măsoară in electronivo1ți (eV) și reprezintă energia câștigată de un electron când străbate o diferență de potențial de un volt. Un multiplu al acestei unități de măsură este milion-electron-voltul (MeV); 1 MeV=106 eV.

Activitatea unei cantități de radionuclid (rata de producere a dezintegrărilor naturale) se măsoară in becquerel (Bq). Un becquerel este egal cu o dezintegrare într-o secundă. Î n mod normal se utilizează MBq (megabecquerelul), care este egal cu un milion de becquereli. Timpul necesar ca activitatea unui radionuclid să scadă Ia jumătate prin dezintegrare se numește timp de înjumătățire și are simbolul T1/2. Radiațiile sunt detectate și măsurate de: filmele fotografice, substanțele termoluminiscente, contorii Geiger și detectoarele cu scintilații. Măsurătorile făcute se pot interpreta in termenii dozei de radiație absorbita de organism sau de o anumită parte a corpului. Doza absorbită se măsoară in gray (Gy) și reprezintă energia cedata de radiație unități de masă a substanței prin care trece (de exemplu țesutul). Un gray corespunde unui joule pe kilogram. Frecvent, se folosesc submultipli ai grayului, cum este Gy, care reprezintă a milioana parte dintr-un Gy. Dozele absorbite egale au efecte biologice egale. Astfel, un gray de radiație intr-un țesut este mai periculos decât un gray de radiație, care are o sarcină electrică mai mică și se deplasează mai rapid. Din acest motiv s-a introdus o alta unitate de măsura, sievert(Sv), care este egală cu doza absorbită înmulțită cu un factor care ține seama de modul în care o anumită radiație își distribuie energia în țesut. Această mărime se numește echivalentul dozei. Pentru particulele, fotonii și radiațiile X, factorul este egal cu unitatea. Pentru particulele factorul este 20, deci 1 Gy de radiație corespunde unui echivalent al dozei de 20 Sv; 1 Sv de radiație a produce aceleași efecte asupra organismului uman sau animal ca 1 Sv radiație, sau X. Pe de altă parte, în organism, ace1ași tip de radiație are implicații diferite in funcție de organul atacat. Astfel, o iradiere cu particule plămânului este mult mai gravă decât iradierea cu aceleași particule a oaselor. Pentru a tine seama de acest atac diferit se utilizează pentru organism așa-numitu1 echivalent al dozei efectiv. Echivalentul dozei efectiv se calculează ca sumă a produselor dintre echivalentul dozei fiecărui organ din corp și un factor de pondere asociat acelui organ. Factorii de pondere pentru om sunt prezentați în tabelul de mai jos.

Nr. Crt
Þ esutul sau organul
Factor
1
Plămânii
0, 12
2
Sânii
0, 15
3
Testiculele și ovarele
0, 25
4
Măduva osoasă
0, 23
5
Suprafața oaselor
0, 03
6
Ficatul
0, 06
7
Tiroida
0, 03
8
Restul organismului
0, 24

De exemplu, dacă iradierea s-a produs asupra plămânului (echivalentul dozei 9OmSv) ficatul (echivalent ...

Nota: Textul de mai sus reprezinta doar un extras din referat. Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download.