• Referate Anatomie
• Referate Astronomie
• Referate Automatica
• Referate Biologie
• Referate Chimie
• Referate Diverse
• Drept
• Referate Economie
• Referate Engleza
• Referate Filosofie
• Referate Fizica
• Referate Franceza
• Referate Geografie
• Referate Germana
• Referate Informatica
• Referate Istorie
• Referate Marketing
• Referate Matematica
• Referate Medicina
• Referate Muzica
• Referate Psihologie
• Referate Religie
• Referate Romana

Link sponsorizat :

1. Noțiuni generale
Una dintre problemele mult discutate în literatura de specialitate este existența unei teorii generale a obligațiilor specifică obligațiilor comerciale. După cum am văzut, raportul juridic comercial prezintă o serie de particularități, impuse îndeosebi de cerințele și exigentele comerțului, exprimate succint în sintagma Credit, Celeritate, Securitate.
Răspunsul la problema sus-menționată poate fi dat numai ținând seama de cele două mari tendințe ale dreptului comercial: în cazul în care nu se recunoaște autonomia dreptului comercial, cum ar fi în sistemul englez sau în cel elvețian, unde există un unic „Cod al obligațiilor”, evident nu se recunoaște existența unei teorii a obligațiilor distincte și specifice dreptului comercial. În sistemul de drept francez, german și roman, unde există o reglementare distinctă a raporturilor juridice comerciale sub forma unor „coduri comerciale”, care subliniază și particularitățile obligațiilor comerciale, au fost unii autori partizani ai existenței unei teorii generale a obligațiilor comerciale specifice și distincte de dreptul privat.

Codul Comercial în vigoare cuprinde un titlu relativ restrâns intitulat „Despre obligații comerciale în general” (art.46-59), care conține o serie de reglementări derogatorii de la dreptul civil al obligațiilor, în special referitoare la executarea contractului. În afară de această scurtă reglementare, Codul Comercial mai cuprinde și o serie de reglementări dedicate unor contracte, precum vânzarea-cumpărarea, mandatul etc., care sunt cunoscute și în dreptul civil, dar adaptate nevoilor comerțului prezintă anumite particularități. Există și unele reglementări date prin legi speciale unor contracte care, prin esența și finalitatea lor, au caracter comercial și care constituie un important izvor al dreptului comercial, cum ar fi contractul de consignație, leasing, gaj comercial, franciza etc. Toate aceste contracte urmează a fi examinate pe scurt în continuare, după ce, în prealabil, vom evidenția trăsăturile și reglementările specifice dreptului comercial în domeniul obligațiilor.


2. Reguli privind formarea obligațiilor comerciale

2.1. Momentul formării contractului. Teorii

Stabilirea cu exactitate a momentului încheierii contractului are o deosebită importanță. Dacă, în cazul contractelor încheiate între prezenți, nu se ridică probleme în ceea ce privește momentul formării contractului, în schimb, în situația contractelor încheiate prin corespondență sau inter absentes, problema momentului formării contractului a suscitat o serie de discuții și teorii.

Momentul formării contractului este important, pentru că în raport cu acesta se vor aprecia o serie de elemente esențiale, cum ar fi: capacitatea părților pentru ca respectivul contract să fie valabil încheiat; existența viciilor de consimțământ; tardivitatea revocării ofertei sau acceptării; efectele pe care urmează sa le producă contractul; termenele stipulate în contract, precum și prescripția extinctivă; determinarea prețului, dacă prețul este cel curent din ziua contractării; soluționarea conflictelor de legi în timp (tempus regit actum); determinarea locului contractului.


În legătură cu formarea contractelor s-au emis mai multe teorii, și anume:

a. Teoria declarațiunii acceptării. Conform acestei teorii, con-tractul se consideră încheiat în momentul în care destinatarul ofertei își manifestă voința sa de acceptare. În acest sens, pentru existența consimțământului este suficient ca cele două voințe identice să existe fără a fi necesară și o informare reciprocă a celor două părți.

b. Teoria expedițiunii acceptării. În temeiul acestei teorii, se consideră că un contract este format în momentul în care acceptarea a fost expediată sau, în orice caz, acceptantul a îndeplinit toate formalitățile necesare pentru ca acceptarea să ajungă la ofertant. Fundamentul acestei teorii este același ca și în cazul teoriei declarațiunii acceptării, fiind suficient ca cele două voințe identice să existe pentru ca, astfel, contractul să fie format. Această teorie a fost adoptată de numeroase legislații, argumentele în favoarea ei fiind, în primul rând, o oarecare certitudine cu privire la momentul formării contractului.
...

Nota: Textul de mai sus reprezinta doar un extras din referat. Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download.