| preferate.ro - Drept civil II. Teoria generala a obligatiilor. Editia a III-a | |
| Adauga referat | Contact | Publicitate |
| Prima pagina > Drept > Detaliu referat |
|
Bacalaureat 2010
Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2010 Rezultat Bacalaureat 2010 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat din 2010
Teze Cu Subiect Unic 2010 informatii si sfaturi pentru pregatirea examenelor Lucrari licenta licente unice pentru orice specializare Referat :: Drept civil II. Teoria generala a obligatiilor. Editia a III-aCAPITOLUL 1 OBLIGAȚIA CIVILĂ 1.1. Noțiunea de obligație Luând ca model Codul civil francez din 1804, care nu a definit noțiunea de obligație, Codul civil român din 1865, ca de altfel și alte coduri civile europene, ca cel austriac din 1811, cel elvețian din 1907 sau Codul federal elvețian al obligațiilor din 1881 și apoi din 1911, nu au definit această instituție juridică. Acest lucru se explică prin adoptarea de către redactorii codurilor respective a renumitei definiții a obligației din INSTITUTELE lui Justinian, care a definit obligația astfel: obligatio est juris vinculum quo necesitate adstringimur, alicuius solvendae rei, secundum nostrae civitatis jura. În aceste condiții, sarcina definirii obligației civile a revenit doctrinei. Astfel au fost formulate mai multe definiții: Obligația este o legătură juridică între două sau mai multe persoane, în virtutea căreia, o parte, numită debitor, se obligă față de alta, numită creditor, la executarea unei prestațiuni pozitive sau negative, adică la un fapt sau la o abstențiune. Obligația este raportul juridic în temeiul căreia o persoană este ținută să dea, să facă sau să nu facă ceva în favoarea unei alte persoane. Raportul juridic de obligație poate fi definit ca acel raport în baza căruia o persoană, numită creditor, poate pretinde altei persoane, numită debitor, efectuarea unei anumite prestațiuni. Obligația este raportul juridic în temeiul căruia o persoană, numită creditor, are dreptul de a pretinde de la altă persoană, numită debitor, o anumită prestațiune, pe care acesta este îndatorat a o îndeplini. Obligația este raportul de drept civil în care o parte, numită creditor, are posibilitatea de a pretinde celeilalte părți, numită debitor, să execute o prestație sau mai multe prestații, ce pot fi de a da, a face sau a nu face , de regulă, sub sancțiunea constrângerii de stat. Obligația este raportul juridic în temeiul căruia o persoană numită debitor este ținută față de alta, numită creditor, la datoria de a da, de a face sau de a nu face ceva, sub sancțiunea constrângerii de stat în caz de neexecutare de bună voie. Obligația este acel raport juridic în temeiul căruia o persoană numită creditor poate să pretindă unei alte persoane numită debitor să-i facă o prestație pozitivă sau negativă, iar în caz de neîndeplinire s-o poată obține în mod forțat. Obligația în sens larg este, așadar, acel raport juridic în conținutul căruia intră dreptul subiectului activ, numit creditor, de a cere subiectului pasiv, denumit debitor și căruia îi revine îndatorirea corespunzătoare a da, a face sau a nu face ceva, sub sancțiunea constrângerii de stat în caz de neexecutare de bunăvoie. În raport de definițiile enunțate, putem defini obligația civilă ca fiind raportul juridic în baza căruia creditorul are dreptul să pretindă debitorului să execute prestația corelativă de a da, a face sau a nu face ceva. 1.2. Elementele raportului juridic obligațional În literatura de specialitate , raportul juridic este definit ca acea legătură socială, reglementată de norma juridică, conținând un sistem de interacțiune reciprocă între participanți, determinați, legătură ce este susceptibilă de a fi apărată pe calea coercițiunii statale. Raportul juridic civil este o specie de raport juridic relația socială patrimonială sau napatrimonială, reglementată de norma de drept civil caracterizat prin caracter social, volițional și poziția de egalitate juridică a părților . Ca orice raport juridic, raportul juridic obligațional prezintă trei elemente structurale: subiectele, conținutul și obiectul. ... Nota: Textul de mai sus reprezinta doar un extras din referat. Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download.
|
Adauga un referat Sugestii |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Termeni si conditii |
![]() | |