• Referate Anatomie
• Referate Astronomie
• Referate Automatica
• Referate Biologie
• Referate Chimie
• Referate Diverse
• Drept
• Referate Economie
• Referate Engleza
• Referate Filosofie
• Referate Fizica
• Referate Franceza
• Referate Geografie
• Referate Germana
• Referate Informatica
• Referate Istorie
• Referate Marketing
• Referate Matematica
• Referate Medicina
• Referate Muzica
• Referate Psihologie
• Referate Religie
• Referate Romana

Link sponsorizat :

Drept administrativ

Actele administrative exceptate de la controlul judecătoresc potrivit legii contenciosului administrativ
Principiile contenciosului administrativ

În statul de drept existența contenciosului administrativ este condiționată de aplicarea a două principii: principiul respectării drepturilor legal dobândite și principiul obligativității Statului de a asigura executarea hotărârilor judecătorești.

Este necesar ca persoana să fie sigură că raporturile juridice, încheiate în mod legal, în cadrul ordinii de drept existente, sunt intangibile. Atât activitatea ființei umane cât și aceea a Administratției se caracterizează prin posibilitatea de a scruta viitorul în estimările efectuate. Prevederea este garantată numai dacă persoanele și Administrația au siguranța în durabilitatea raporturilor juridice pe care și-au întemeiat și orientat activitățile.

Noțiunea contenciosul administrativ

Administrația Statului are sarcina de a asigura apliarea legilor, de a edicta acte normative in scopul executării legilor, de a asigura funcționarea seviciilor publice, de a lua măsuri pentru executarea contractelor administrative, ocrotirea drepturilor persoanelor și satisfacerea cerințelor acestora, menținerea ordinii publice. Dacă uneori, în îndeplinirea acestor sarcini, Administratia lezează drepturile sau interesele persoanelor, acestea pot formula o reclamație, o contestașie juridică, rezolvată în mod contencios de către organele componente.

Ramurile contenciosului administrativ

S-a considerat contenciosul administrativ ca fiind alcătuit din patru ramuri: contenciosul de plină jurisdicție, de anulare, de interpretare și de represiune. Această diviziune devenită clasică datorită jurisprudenței Consiliului de Stat din Franța a fost adoptată în multe din statele europene, deși ea nu corespunde, în total sistemului consacrat aceste state.

Există un contencios obiectiv atunci cand situația contenciosului este determinată de o problemă de drept obiectiv și un contencios și un contencios subiectiv atunci când se pune în cauză existența și întinderea unor drepturi subiective ale reclamantului.

În contenciosul de anulare, instanța judecătorească pronunță anularea actului administrativ ilegal, dacă constată neconcordanța actului administrativ cu starea de legalitate.

Daca actul administrativ ilegal a produs daune, acestea pot fi cerute la o alta instanța și uneori cu alti procedura, instanța judecand, în fond, atat din punct de vedere al dreptului cat pi al faptelor.

În contenciosul de plina jurisdicție, competența judecatorilor este mai mare și to decizia lor nu se limiteaza numai la anularea unui act ilegal, ci pot dispune pi alte masuri precum: recunoașteri de drepturi subiective, restituiri, reintegrari, despagubiri pi chiar eventual modificarea unui act administrativ.

Aceasta competența mai larga a judecatorilor este recunoscuta atunci cand sunt chemați sa soluționeze o problema de drept subiectiv, și cand în constatarea făcută, se recunoaște reclamantului existența unui asemenea drept. In acest mod, contenciosul subiectiv din punct de vedere al constatarii, este, în general, și un contencios de plina jurisdicție din punct de vedere al deciziei.

ORGANIZAREA CONTENCIOSULUI ADMINlSTRATlV ROMÂN PRIN LEGEA NR. 29/1990

Regrese fata de Legea contenciosului administrativ din 1925. Considerăm că reglementarea realizata prin Legea nr. 29/1 990 nu se ridica la înalțimea cerințelor actuale privind garantarea efectiva și eficientă a apărarii drepturilor și libertăților omului, a înlăturarii arbitrariului și abuzurilor posibile ale Administrației. Sub acest aspect chiar în raport cu legea contenciosului administrativ din 23 decembrie 1925, care avea multe lacune, remediate ulterior prin contribuția doctrinei și jurisprudenței, unele reglementari din Legea nr. 19/1 990 apar ca un regres.

Așa de exeremplu, în art. 2 enumerarea actelor administrative care nu pot fi atacate în justifie este amplificată fața de Legea din 1925 și totodată se menține distincția criticabilă dintre actele administrative de autoritate și actele de gestiune.

De asemenea, prin alin. 2 al art. 6 a) Legii nr. 29/1990 se stabilește că judecarea acțiunilor de contencios administrativ se face de tribunal, sau de curtea de apel, dar "în comptet format din doi judecatori, iar nu din trei judecatori, conform reglementarii cuprinsă în art. 9 al Legii din 1925. Prin urmare, in concepția legiuitorului din 1990, acțiunile de contencios administrativ nu prezintă aceeași importanța ca celelalte acțiuni (civile, penale etc.) pe care tribunalele le judecă în complet format din trei judecatori, și de aceea stabilește un complet format din doi judecatori, ca la nivelul judecatorilor. Dar practica judiciară din perioada interbelica a arătat importanța similară a acțiunilor de contencios administrativ in raport cu celelalte acțiuni judecate de Curțile de Apel de atunci. Faptul că în sistemul legii române s-a or...

Nota: Textul de mai sus reprezinta doar un extras din referat. Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download.