• Referate Anatomie
• Referate Astronomie
• Referate Automatica
• Referate Biologie
• Referate Chimie
• Diverse
• Referate Drept
• Referate Economie
• Referate Engleza
• Referate Filosofie
• Referate Fizica
• Referate Franceza
• Referate Geografie
• Referate Germana
• Referate Informatica
• Referate Istorie
• Referate Marketing
• Referate Matematica
• Referate Medicina
• Referate Muzica
• Referate Psihologie
• Referate Religie
• Referate Romana

Link sponsorizat :

PORTRETUL DE GRUP

Î N PICTURA OLANDEZÃ
A SECOLULUI AL XVII-LEA
- referat „Istoria artei" -
Student:
Rădulescu Octavian
Istorie-Muzeologie
anul II

Până în secolul al XVII-lea, școala olandeză de pictură a ocupat un loc modest în arta Þ ărilor de Jos, ea nu se distingea printr_o deosebită perfecțiune formală, ci mai degrabă printr_o atmosferă pură și o viziune poetică a vieții de toate zilele. Î n secolul al XVII_lea însă, ea a devenit prima școală din Europa apuseană care a fost capabilă să se ridice fără ajutorul bisericii și autorității puterii de stat. Pictura olandeză a acestui secol era destinată să redea și să înfrumusețeze viața cotidiană a oamenilor.

Primele realizări de seamă a picturii olandeze au fost obținute în domeniul portretului, domeniu, de altfel, și cel mai profitabil pentru pictorul secolului al XVII_lea. Î n orașele olandeze aproape fiecare cetățean dorea să aibă portretele membrilor familiei sale. Apoi, mai era și categoria destul de vastă a portretelor de grup destinate locurilor publice, ca primăriile, casele breslelor sau clădirile societăților de binefacere. Burghezii olandezi doreau portrete fidele în care pictorul să nu intervină prea mult. Erau satisfăcuți de asemănarea și redarea realistă a costumului. Așa că cea mai mare parte a obișnuitelor portrete olandeze reflectă un gust burghez sobru și arată un nivel decent al meșteșugului, fără vreo trăsătură deosebită.

Dar, în nici o altă țară din Europa nu s_a dezvoltat portretul colectiv, ceea ce face din acest tip de portret o manifestare puternic națională a culturii Olandei. Aici, biserica încetase să mai fie patroana artelor, nu exista un suveran absolut și nici o curte mare care să ofere artistului comenzi pentru proiecte monumentale. Î n afara decorării întâmplătoare a primăriilor, singurele comenzi mari oferite pictorilor olandezi erau portretele unor grupuri oficiale, corporații. Aici aveau ocazia să glorifice spiritul civic al burghezilor olandezi. Membrii companiilor de pușcași, conducătorii breslelor și membri instituțiilor de caritate își făceau portrete de grup. Obligația artistului de a da importanță egală fiecărui portret individual avea drept rezultat o monotonie a compoziției, pe care rareori artiștii au putut să o învingă.

Cel mai valoros pictor de la începutul veacului al XVII_lea a fost Frans Hals (1580/81 - 1666). Devenit de timpuriu specialist în portret, Hals a știut să_și privească modelele cu o rară spontaneitate. El s_a remarcat prin tehnica sa strălucitoare și ingenioasă, ca și prin vitalitatea neobișnuită cu care își înzestra subiectele. Î n anii maturității sale, el a lucrat adesea pe tărâmul portretului de grup. Artistul a știut să cuprindă dintr_o privire reuniunile zgomotoase de țintași, cu mișcarea unduitoare care le străbate și cu atmosfera lor veselă, de mică petrecere, cum sunt compozițiile: Ofițerii arcașilor Sf. Gheorghe - 1616, Archebuzierii corporației Sf. Adrian - 1623-1624 sau Banchetul ofițerilor din ghilda Klovenier. Î n aceste compoziții se observă spectacolul solidarității colective, a jovialității și bunăstării, al încrederii în sine. Soluțiile propuse ies, oarecum, din compoziția clasică. Personajele, fastuos îmbrăcate, ordonate simetric în prim-plan, primesc intervenția ritmicii dinamice a accentelor de lumină și a jocurilor diagonalelor. Î n portretele de grup ale predecesorilor lui Hals, figurile erau voit aranjate neavând aproape nici o legătură între ele, tablourile făceau impresia de a fi alcătuite din bucăți separate, cusute la un loc. Privirea rapidă a lui Hals, incomparabila sa capacitate de a prinde o mișcare în zbor și de a o reda instantaneu, i_au permis să devină cel mai de seamă maestru al portretelor de grup.

Î n ultimii ani de viață, când artistul cunoaște lipsurile, este internat în azilul de bătrâni din Haarlem (1664). Aici, după ce ritmul activității sale scăzuse, a pictat ultimele două capodopere, cele două portrete de grup Regentele azilului de bătrâni și Regenții azilului de bătrâni. Aceste portrete târzii sunt pline de neliniște interioară. Î n fața noastră nu se află oameni, ci doar umbre palide. Grupurile se scindează în mai multe părți; figurile, în pete de culoare colțuroase. Pălăriile negre, pe care odinioară cavalerii le purtau îndrăzneț, pe o ureche, seamănă acum cu niște păsări uriașe, având parcă o existență aparte, separându_se de chipurile oamenilor. manșetele și gulerele albe formează linii și triunghiuri neliniștite. Vedem chipuri obosite, apatice. Interpretarea psihologică nuanțată este dublată de înțelegerea pictorului experimentat. Acea „notă gravă", cum spunea un mare artist, se face sensibilă în acordurile cromatice sobre, în tensiunea, concentrarea și expresia dramatică a chipurilor rezumând biologicul obosit și pierderea năzuinței. Ocrurile și accentele carminii construiesc din pete obrazuri ridate, pleoape căzute, epiderma...

Nota: Textul de mai sus reprezinta doar un extras din referat. Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download.