| preferate.ro - Ochiul si vederea | |
| Adauga referat | Contact | Publicitate |
| Prima pagina > Biologie > Detaliu referat |
|
Bacalaureat 2010
Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2010 Rezultat Bacalaureat 2010 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat din 2010
Teze Cu Subiect Unic 2010 informatii si sfaturi pentru pregatirea examenelor Lucrari licenta licente unice pentru orice specializare Referat :: Ochiul si vedereaOchiul și vederea Structura și funcțiile aparatului vizual Aparatul vizual, cel mai important organ de simț, informează sistemul nervos central asupra tuturor modificărilor care au loc în mediul înconjurător. Funcționează pe principiul sistemul cibernetic, adică are în exterior globul ocular numit și " aparat de luat vederi", apoi căi de transmisie a mesajului și centri corticali de interpretare a imaginii. Globul ocular este în general de formă sferică și are o structură formată din trei membrane: - Membrana externă, numită sclerotica, de culoare albă sidefie, fibroasă și rezistentă, inextensibilă la adult, dar ușor extensibilă în prima copilărie, este numită și scoica sclerală, deoarece menține forma globului ocular și a fost asemuită cu sistemul osos din alte părți ale organismului. Este formată din fibre conjunctive-elastice, împletite în patru straturi, în sistem de rețea de balon, care îi dă rezistența și starea opacă, netransparentă. Aceste fibre iau naștere prin secretarea de substanțe colagene și mucopolizaharizi a unor celule numite fibrocite. Dacă genetic aceste celule nu au mesaj normal de sintetizare a acestor substanțe, apar fibre cu rezistență redusă, care prin presiunea conținutului globului ocular se alungesc sau își modifică forma, putând să ducă la tulburări de refracție cum este miopia, astigmatismul, cheratoconul. Rolul fiziologic al scleroticei este de a proteja celelalte componente oculare. Membrana externă, sclerotica, în 1/6 anterioară, la polul anterior își modifică structura prin plasarea fibrelor în sistem paralel, ceea ce face ca această porțiune să devină transparentă. Această zonă este numită corneea transparentă, prin care pătrunde lumina, excitantul specific al ochiului. Corneea poate fi asemuită cu geamul unei încăperi. Corneea are principalul rol optic de a permite pătrunderea radiațiilor luminoase și, prin puterea ei de refracție de 40 de dioptrii, de a devia traiectoria luminii, pentru a ajunge la retină. - Membrana mijlocie este numită uveea și se împarte în: uveea anterioară și uveea posterioară. Uveea anterioară cuprinde la rândul ei două elemente: corpul ciliar și irisul. Corpul ciliar este format de mușchii ciliari și procesele ciliare. Mușchii ciliari sunt netezi, nesupuși voinței și funcționează reflex, având legături foarte fine cu lentila cristaliniană transparentă. Î ndeplinesc cea mai importantă funcție optică oculară și anume punerea la punct a imaginii pe care o fixăm de la orice distanță. Aceasta este funcția de acomodație vizuală, necesară unei vederi clare în privirea de la orice distanță dorim. Mușchii acționează prin contracție sau relaxare asupra cristalinului. Procesele ciliare, bogat vascularizate, secretă umoarea apoasă necesară menținerii presiunii normale intraoculare, precum și nutriției formațiunilor care nu au vase, cum sunt corneea și cristalinul. Irisul, membrana diafragmatică situată vertical în fața cristalinului este colorată diferit de la subiect la subiect, de la rasă la rasă. Central, irisul are un orificiu numit pupilă. Pupila își poate micșora sau mări diametrul în raport cu lumina din mediul exterior, având în mod reflex rolul de a doza cantitatea de lumină ce pătrunde în interiorul ochiului până la retină. Uvcea posterioară, cunoscută și sub numele de coroidă, este asemuită cu un burete vascular, deoarece conține aproape în totalitate numai vase de diferite mărimi, care au rolul de a hrăni retina și celelalte componente oculare. Coroida conține și un pigment, care realizează așa numita cameră obscură a ochiului. - A treia membrană a ochiului este retina, de tip nervos, formată din 10 straturi în care există 3 tipuri de neuroni: primul neuron: conul și bastonașul; al doilea neuron celula bipolară și al treilea neuron celula ganglionară. La acest nivel se face transformarea radiației luminoase în energie electrică, care transmite mesajul vizual la scoarța cerebrală. Conurile și bastonașele sunt neuronii cei mai importanți, care conțin substanțele fotosensibile și anume iodopsina și rodopsina, substanțe care au în compoziția lor ca element esențial vitamina A. Conurile sunt așezate în centrul fundului de ochi în zona numită macula optică (pata optică). Există în general până la aproximativ 8000000 de celule, care se ocupă cu perceperea formei elementelor fixate (simțul formelor) și cu distingerea luminii monocromatice, deci a culorilor (simțul cromatic). Bastonașele sunt cu aproximație în număr de peste 60000000 elemente și au proprietatea de a sesiza intensități de lumină din ce în ce mai reduse, adică permit orientarea în lumina redusă, în întuneric (simțul luminos). Excitantul specific al acestor celule neuroni este radiația electromagnetică, adică lumina compusă albă, formată din particule foarte fine numite fotoni sau cuante de lumină. Cuantele de lumină pătrund în ochi prin mediile transparente și refringente, cum sunt corneea, u... Nota: Textul de mai sus reprezinta doar un extras din referat. Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download.
|
Adauga un referat Sugestii |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Termeni si conditii |
![]() | |