• Referate Anatomie
• Astronomie
• Referate Automatica
• Referate Biologie
• Referate Chimie
• Referate Diverse
• Referate Drept
• Referate Economie
• Referate Engleza
• Referate Filosofie
• Referate Fizica
• Referate Franceza
• Referate Geografie
• Referate Germana
• Referate Informatica
• Referate Istorie
• Referate Marketing
• Referate Matematica
• Referate Medicina
• Referate Muzica
• Referate Psihologie
• Referate Religie
• Referate Romana

Link sponsorizat :

Evenimente importante din istoria astronomiei

De obicei se afirmă că astronomia este una din cele mai vechi științe. Se mai menționează că începuturile astronomiei ar data din epoca culturii asiro-babiloniene, care înflorea în Mesopotamia, cu circa 3 4 000 de ani î. e. n. Cercetări relativ recente consideră acest început al astronomiei în negura preistoriei, în perioada când omul de Cro Magnon, un veritabil "homo sapiens", venea să înlocuiască omul de Neanderthal. Este aproximativ anul 35 000 î. e. n., din care par să dateze o serie de oase pe care erau gravate fazele Lunii. Î n realitate credem că începuturile astronomiei sunt și mai vechi, ele putându-se situa în momentul apariției poziției bipede la om, ceea ce i-a permis să vadă și să observe CERUL.

Date mai sigure, bazate pe înscrisuri, avem din epoca marilor civilizații indo-europene, în special al civilizației antice grecești. Dacă am căuta să exemplificăm cu nume ilustre unele realizări ale astronomiei elenistice, nu putem să nu cităm pe unii din marii săi filosofi. Astfel, Tales din Milet (sec. VII - VI î. e. n.) era considerat și iscusit astronom. Un alt nume celebru este cel al lui Pitagora (c. 560 c. 500 î. e. n.), care denumește cerul COSMOS și declară că Pământul are formă sferică. Parmenide din Eleea (c. 540 450) care, după Teophrast, ar fi susținut și el teoria sfericității Pământului, ar mai fi afirmat, după cum menționează Plutarh, că "Luna mișcându-se în jurul Pământului iluminează nopțile cu o lumină împrumutată".

Viziuni și concepții aproape de realitate a susținut și Democrit din Abdera (460 - 360 î. e. n.), care nu numai că a preconizat existența atomilor, dar a și interpretat corect aspectul albicios al Căii Lactee, prin prezența a nenumărate stele slabe pe care ochiul omenesc nu le poate distinge, fapt ce a putut fi confirmat după circa 2 000 de ani prin primele observații telescopice ale lui Galilei.

Timp de 2 000 de ani cunoștințele despre Univers și astrele ce-l populează s-au acumulat grație activității neobosite ale unor savanți ca Brahe, Copernic, Galilei, Kepler, Newton, Gauss, Herschel și alții până în prezent.

Aristah din Samos (310 230 î. e. n.). A fost elev al lui Straton din Lampsakos și de la el s-a păstrat o singură lucrare, Despre dimensiunile și distanțele Soarelui și Lunii unde încearcă să determine distanțele până la Lună și Soare. Î n ceea ce privește concepția cosmologică a lui Aristah, lui i se atribuie admiterea pentru Pământ a unei mișcări combinate.

Hiparh din Niceea (c. 190 c. 125 î. e. n.). Este considerat cel mai mare astronom al antichității grecești. El ajunge la o foarte exactă apreciere a lungimii anului, considerându-l ca având 365 zile și un sfert fără 1/300 dintr-o zi. El apreciază foarte exact și durata lunii sinodice, la 29 zile 12 ore 44 minute și 2, 5 secunde (valoarea acceptată azi se termină cu 2, 8 secunde). O altă contribuție a lui Hiparh este alcătuirea unui catalog de stele, conținând peste 850 obiecte. Î n acest catalog el împarte stelele vizibile cu ochiul liber în 6 clase de strălucire, clasificare care, cu unele perfecționări, s-a păstrat până azi. Hiparh a introdus sistemul hexazecimal, sistem folosit înainte numai de babilonieni, după care cercul se împarte în 360ș, fiecare grad fiind compus din 60, fiecare minut având la rândul său 60.

Claudiu Ptolemeu (c. 90 c. 168). Î n afara dezvoltării sistemului geocentric care-i poartă numele și a acelui catalog cu 1025 stele aduse la epocă, Ptolemeu a mai avut și alte contribuții remarcabile: descoperă ecveția Lunii și calculează paralaxa Lunii cu destul de mare precizie.

Nicolaus Copernic (1473 1543). Prin 1512-1513, apare în manuscris lucrarea cu titlul Nicolai Copernici de hypothesibus motuum coelestium a se constitutis commentariolus, cunoscută mai ales sub titlul prescurtat Commentariolus (Micul comentariu), în care Copernic își expune, într-o formă simplă, nematematizată, principalele teze ale heliocentrismului. Opera nemuritoare a lui Copernic are titlul De revolutionibus orbium coelestium, libri VI, lucrare care a fost scoasă abia în anul 1835, după agitația făcută de Galilei cu descoperirile sale telescopice, când aproape toate confirmările în favoarea teoriei heliocentrice fuseseră obținute.

Tycho Brache (1546 1601). A determinat precesia echinocțiilor la 51 pe an, cu lichidarea definitivă a "trepidației". Tot el mai determină cu precizie înclinarea eclipticii la 23ș31 ți mițcarea anuală a perigeului Soarelui la 45 (în loc de 61). Catalogul său cu pozițiile precise a 777 stele nu avea o eroare mai mare de 1.

Galileo Galilei (1564 1642). După 1609, când Galilei își construiește singur o serie de lunete, începe să observe cerul și face câteva descoperiri de o importanță capitală. Î n primul rând, observând Luna, descoperă munții lunari și formațiunile caracteristice, asemănătoare craterelor vulcanice sau circurilor. Desenând o hartă a Lunii, destul de rudimentară, Galile...

Nota: Textul de mai sus reprezinta doar un extras din referat. Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download.